Educație și mobilitate europeană
Domeniul educației este esențial atunci când vorbim de gradul de cultură al unei societăți. Modul în care aceasta evoluează depinde, indubitabil, de modul în care tinerii sunt educați și de amprenta pe care o pun în tot ceea ce fac.
În comunitatea ploieșteană, am identifcat nevoie unor activități extrașcolare, ce să permite dezvoltarea unor abilități și deprinderi pe care sistemul de învățământ actual nu le cuprinde. Proiecții de film, vizionare de spectacole diverse, ateliere de creație, proiecte, cluburi de lectură, seminarii și multe alte concepte inovatoare îi vor implica pe tineri pentru a schimba percepții și pentru a fi cu un pas mai aproape de un oraș european.
Deoarece toate părțile implicate în depunerea acestei candidaturi și toți cei care susțin candidatura și-au luat angajamentul de a susține întreg programul menționăm câteva dintre activitățile care vor fi implementate în parteneriat:
Elevi de clasa a VIII-a (14 ani)
proiect ce vizează reducerea bullying-ui în școală. Se vor organiza atelierele 30 ateliere în cele 24 școli gimnaziale și 6 licee. Partener: Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, ONG-uri.
Elevi de clasa a IX-a (15 ani)
proiect ce vizează autocunoașterea / comunicare / toleranță, 12 ateliere, câte 2 în fiecare liceu. Partener: Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Prahova, ONG-uri.
Elevi de clasa a X-a (16 ani)
proiecte ce îmbunătățește stărea de sănătate / educație sexuală / promovarea voluntariatului în rândul tinerilor. 18 ateliere, câte 3 în fiecare liceu. Parteneri: Crucea Roșie Prahova, ONG-uri
Elevi de clasa a XI-a (17 ani)
proiecte de știință / cultură și integrare europeană/mediu, 24 ateliere, câte 4 în fiecare liceu. Parteneri: Asocația "pH Chim", Asociația "Ecoterra", Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga", Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, ONG-uri
Elevi de clasa a XII-a (18 ani)
proiecte în vederea orientării în carieră/integrare pe piața muncii. 12 ateliere, câte 2 în fiecare liceu. Parteneri: AJOFM Prahova, PTIRSM
Studenți
proiect ce vizează consilierea studenților în vederea angajării. Partener: UPG Ploiești, ONG-uri, CCI PH și AJOFM.
Șomerii de până la 35 ani
proiect de promovare a ofertelor AJOFM/PTIRSM în rândul comunității
Planning familial / Educarea spre îmbunătățirea relațiilor familiale
evenimente publice organizate în Sala Unirii – Palatul Culturii.
Participare & Democrație
Traininguri de educație juridică
Campanie de informare cu privire la drepturile omului
Democrație și Valorile UE
Leadership petru tineri
Advocacy & Lobby – cursuri/ training-uri/ workshop-uri
Campionatele Naționale de Debate (Ploiestiul avand o istorie in acest sens, fiind orasul unde s-a infiintat primul club de Debate)