Social
ocuparea forței de muncă și incluziune

Aria socială a acestui proiect se bucură, deja, de multă implicare din partea a numeroși voluntari. Din păcate, numărul tot mai mare de familii și oameni nevoiași, necesită oganizarea mai multor acțiuni de acest fel. E nemărginită durerea unui părinte care nu are cu ce să își hrănească  copii, e sfâșietoare durerea unui copil rămas fără sprijinul părinților, ori a oamenilor singuri, departe de ce înseamnă o viață normal.

Prin toate acțiunile pe care le avem în plan, ne propunem să aducem o rază de soare în toată această negură, să demonstrăm că ploieștenii sunt o comunitate cu suflet mare și că putem face o schimbare prin implicarea tinerilor, ce vor deveni, astfel, adulți responsabili.

Coordonatori domeniu social
MONICA MARIN și FLORENTINA STAN

Deoarece toate părțile implicate în depunerea acestei candidaturi și toți cei care susțin candidatura și-au luat angajamentul de a susține întreg programul menționăm câteva dintre activitățile care vor fi implementate în parteneriat:

„Acționează, implică-te în construirea unei societăți incluzive!”

Sesiuni de formare pentru tineri pe teme ce vor viza educația incluzivă, educația nonformală, voluntariat-ca elemente principale pentru construirea unei societăți incluzive. – Asociația Ares`el, FJT PH, ISJ PH;

Management și gestionare a carierei pentru tinerii cu oportunități reduse

Vom organiza sesiuni de consilere în carieră pentru tinerii NEETS

Summitul Tinerilor Instituționalizați

Eveniment național, coordonat de Vasile Porumbaru, Președintele Asociației Viitorul Tinerilor și organizat de Consiliul Tinerilor Instituționalizați din România, alături de alți parteneri.

Concert Caritabil

Ne dorim ca în fiecare an, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, să se desfășoare un concert caritabil. Cauza pentru care se va don, va fi diferită la fiecare ediție și stabilită în fiecare an, alături de parteneri și sponsori.

*toate activitățile sunt propuse de tineri și vor fi duse la îndeplinire cu ajutorul specialiștilor coordonatori de domeniu și organizațiile interesate – unele activități nu au încă un titlu, dar vor primi unul înainte de realizarea calendarului 2023-2025

Organizatii partenere

Echipa implicata

Marin Monica

Coordonator

Tătaru Mihaela

Co-manager Program Ploiești Capitala Tineretului din România 2024

Simionescu Radu

Manager Program Ploiești Capitala Tineretului din România 2024

Proiecte in stadiul de #IDEE

Inca nu sunt publicate ideile de proiecte.

Proiecte #REALIZATE

Inca nu sunt realizate proiectele din stadiul de #idee.

Articole publicate